Întorşi acasă
Pentru milioane de refugiaţi din jurul lumii, întoarcerea acasă rămâne cea mai puternică speranţă de termina exilul. O reîntoarcere voluntară în siguranţă şi demnitate marchează sfârşitul traumei acestora.
Repatrierea voluntară este una dintre cele trei soluţii durabile care pot pune capăt fugii unei persoane. Cu toate acestea, reîntoarcerea voluntară nu poate avea loc decât în siguranţă, demnitate şi ca soluţie sustenabilă. Aceasta necesită obligaţia asumată a ţării de origine de a ajuta la integrarea propriilor săi cetăţeni. De asemenea necesită sprijinul continuu al comunităţii internaţionale, pe parcursul fazei cruciale post-conflictuale, în a se asigura că cei care iau curajoasa hotărâre de a se reîntoarce acasă pot să îşi reconstruiască vieţile într-un mediu sigur. Mai mult, este necesară şi garanţia că cei care s-au hotărât să se întoarcă, au luat o hotărâre liberă şi informată.
UNHCR promovează şi facilitează repatrierea voluntară prin diverse mijloace, inclusiv organizarea vizitelor refugiaţilor la faţa locului, compilarea informaţiilor la zi despre ţara şi regiunea lor de origine, angajamentul activităţi de menţinere a păcii şi de reconciliere, promovarea restituirii caselor şi proprietăţilor şi acordarea asistenţei de reîntoarcere precum şi consilierea juridică a celor care se întorc.
In cursul anilor, UNHCR a condus diverse programe pentru repatriere, la scară mare, care au adus multe milioane de refugiaţi acasă. Numai în Afganistan, aproximativ cinci milioane de refugiaţi s-au întors cu asistenţa UNHCR, în 2002. La un nivel mai scăzut, UNHCR asistă şi cazuri individuale de repatriere, monitorizând reintegrarea pentru a se asigura că reîntoarcerea a fost o soluţie durabilă.
În Europa Centrală, UNHCR a asistat, până acum, la repatrieri voluntare la scară mică, cum ar fi cea din octombrie 2009, când 19 bosniaci evacuaţi din spitalul lor în timpul războiului din 1992, s-au reîntors după 17 ani din Debrecen, Ungaria, în fostul lor spital psihiatric, lângă Modriča, în nord-estul Bosniei.