Aproape jumătate din populaţia globală dezrădăcinată, este formată din copii. UNHCR se dedică protecţiei acestora şi adresării nevoilor lor speciale, încercând să le asigure siguranţa, dezvoltarea şi bunăstarea şi recuperarea copilăriei.
Un grup deosebit de vulnerabil de copii sunt minorii neînsoţiţi: în timpul călătoriei lungi şi adesea periculoase, ei sunt separaţi de familia lor sau sunt trimişi singuri, cu traficanţii de persoane. Unii au devenit orfani încă din ţara de origine. Experienţele traumatice, sărăcia, lipsa de educaţie îndurate de majoritatea acestor copii în ţara de origine, împreună cu pericolul şi greutăţile călătoriei, îi fac şi mai vulnerabili.
Strategia pentru asistenţa refugiaţilor din perspectiva Diversităţii de Vârstă şi de Gen (AGDM) a UNHCR încearcă să includă situaţia specială, nevoile şi problemele copiilor de toate vârstele şi sexele în planificarea şi programarea operaţiunilor. Evaluările participative aplică o metodologie specială când intervievează copii refugiaţi şi solicitanţi de azil. Liniile directoare UNHCR pentru prevenirea şi răspunsul la violenţa sexuală şi de gen (SGBV) se adresează problemei vulnerabilităţii fetelor şi oferă sfaturi practice despre implementarea activităţilor de protecţie şi recepţie, pentru a elimina acest tip de violenţă.
Aproape jumătate dintre persoanele deplasate forţat sunt copii care au nevoie de ajutor special. Citeşte mai departe.
Share on Facebook Share on Twitter