Cunoscut până acum ca “Medalia Nansen”, acest premiu  a primit numele exploratorul ui norvegian Fridtjof Nansen, primul Înalt Comisar pentru Refugiaţi al Ligii Naţiunilor şi laureatul Premiului Nobel pentru Pace, din 1922.

Instituit în 1954, Premiul Nansen pentru Refugiaţi este acordat anual unei persoane sau unei organizaţii pentru recunoaşterea serviciilor extraordinare şi pline de dedicaţie aduse refugiaţilor şi este cea mai prestigioasă onoare conferită de UNHCR. Premiul constă în medalia comemorativă şi un premiu de 100,000 USD, donat de guvernul Norvegiei şi Elveţiei.

Oricine poate nominaliza o persoană sau o organizaţie pentru Premiul Nansen, dar un comitet special selecţionează câştigătorul anual. Laureaţii au fost aleşi din multe domenii diferite. Oricare le-ar fi religia, culoarea, vârsta sau profesia, fiecare câştigător depune efort şi timp extraordinare pentru a îi ajuta pe oamenii din toată lumea, refugiaţi, persoane deplasate intern sau apatrizi.

 

Premiul Nansen este menit să ajute la continuarea proiectelor de asistenţă a refugiaţilor, proiecte agreate de către laureat în consultare cu UNHCR. Până în prezent, aşa numitele “proiecte ale Fondului Nansen” au ajutat refugiaţi în zone precum Cambodia, Botswana şi Venezuela. Acestea au contribuit la înfiinţarea unui spaţiu pentru copiii refugiaţi în Pakistan, construirea şcolilor la Katumba în Tanzania şi au susţinut proiecte pentru generarea fondurilor pentru persoanele afectate de existenţa minelor de teren din Liban.

Peste 60 de persoane, grupuri si organizaţii au câştigat Premiul Nansen pentru Refugiaţi de când Eleanor Roosevelt a devenit primul câştigător în 1954.  În anul 2014 ,Agenția ONU pentru Refugiați a desemnat un grup de femei curajoase din Columbia drept căștigătoarele prestigiosului premiu, în semn de apreciere a eforturilor de ajutorare a victimelor abuzurilor sexuale și dezrădăcinării din orașul port sfâșiat de violență și sărăcie, Buenaventura.

Voluntarii rețelei umanitare ce militează pentru drepturile femeilor,  Red Mariposas de Alas Nuevas ConstruyendoFuturo Fluturi care ConstruiescViitorul cu Aripi Noi (Mariposas /Fluturi), din Columbia, sunt recunoscuți pentru munca lor altruistă prin care au ajutat peste 1,000 de femei și familiile lor din Buenaventura.

“Aceste femei fac o muncă extraordinară în cele mai dificile situaţii,” a declarat Inaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, António Guterres. “Ele caută zilnic să vindece rănile femeilor şi copiilor din Buenaventura, riscându-şi viaţa în timp ce fac asta. Curajul lor nu poate fi descris în cuvinte”.