De ce o competiție de artă pentru tineret?
După cum spune vechea zicală, o imagine valorează o mie de cuvinte. Acest concurs de artă este șansa ta de a te folosi creativitatea pentru o cauză bună. COVID-19 afectează toată lumea de pe planetă. Cei 70,8 milioane de oameni care au fugit din casele lor pentru a scăpa de conflict sau persecuție trebuie protejați împotriva virusului, la fel ca toți ceilalți. Îți poți folosi talentul pentru a ajuta UNHCR să împărtășească mesajul că Fiecare Om Contează în lupta împotriva Covid-19, inclusiv refugiații!
Cine poate participa?
Poate participa orice persoană între 12 și 25 de ani. Nu trebuie să fii un artist profesionist. Poți fi creativ în felul tău. Poți desena de mână sau să folosești un computer.
Care este premiul?
Dacă câștigi, creația ta va fi ANIMATĂ și distribuită pe platformele noastre. Aceasta este o șansă de a da viață artei tale – indiferent de stilul tău preferat – și să o aduci în fața celor 8 milioane de persoane care urmăresc canalele noastre. Vei primi, de asemenea, și un premiu special de la UNHCR și diverse alte “goodies”.
Care este tema?
Sub tema generală Fiecare Om Contează, te poți concentra pe una sau mai multe dintre aceste trei subteme:
- Fiecare Om ar trebui să fie protejat de virus. Toată lumea ar trebui să aibă acces la apă, săpun, îngrijire medicală și medicamente. Din păcate, mulți refugiați care au fugit din țara lor din cauza războiului se află acum în locuri cu acces limitat la toate acestea, ceea ce îi face foarte vulnerabili.
- Fiecare Om ar trebui să fie amabil unul cu celălalt. Virusul poate afecta pe oricine, așa că nu există niciun motiv să învinovățești pe cineva pentru asta. Ne îngrijorează faptul că refugiații pot deveni ținta discriminării.
- Fiecare Om are un rol de jucat în lupta împotriva virusului. Personalul sanitar. Lucrătorii umanitari. Tu, prin creșterea gradului de conștientizare și prin faptul că rămâi în casă! De asemenea, refugiații luptă și ei împotriva virusului. Ajută persoanele în vârstă. Fac săpun. Sunt medici și asistente care luptă din prima linie.
Cum va fi jurizată opera voastră de artă ?
După creativitate, precum și cât de eficient transmite mesajul. Încearcă să inspiri speranță și solidaritate!
Cum functionează?
Poți face un singur desen sau o bandă desenată.
- Opțiunea 1: Desenează sau pictează manual pe orice tip de hârtie sau pânză. Apoi scanează sau realizează o fotografie de bună calitate a desenului tău.
- Opțiunea 2: Crează desenul pe computer utilizând un program de proiectare, asigurând o calitate minimă de 300 de pixeli.
Odată ce creația ta este finalizată, trimite-o aici în format pdf, jpeg sau png!
Simte-te liber să postezi desenul tău și pe propriile conturi de social media utilizând hashtag-urile #everyonecounts, #FiecareOmContează și #withrefugees, #AlăturideRefugiați. Iar dacă vrei, dă-ne si nouă tag pe @UNHCR.ro
Care este termenul limită?
Termenul limită este 10 iunie, dar vă încurajăm să trimiteți creațiile cât mai devreme, întrucât ne propunem să le publicăm pe cele mai bune în mod regulat pe platformele noastre!
Pentru orice întrebare, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] (pentru limba engleză) sau [email protected] (pentru limba română)!