Studentă refugiată din Afganistan câștigă o bursă din partea unei universități românești

Zgomotul tigăilor și aroma de garam masala se răspândesc în bucătăria comună a căminului studențesc. Curry cu orez și pui cu iaurt și șofran – toată lumea știe când gătește Fareshta.

Face asta de când era copil în Herat, Afganistan. Acolo e ceva obișnuit ca tinerii să înceapă să gătească pentru întreaga familie încă de la vârsta de 14 ani. Fața i se luminează când presară în mâncare chilly, piper și chimen, în bucătăria mică a căminului din Timișoara. Gătitul este unul dintre puținele lucruri care îi mai amintesc de casă.

Fareshta, 22, studiază Informatică în limba engleză la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Și tocmai a primit o bursă care îi va face viața mult mai ușoară.

UVT a semnat un protocol cu UNHCR, prin care oferă burse studenților cu statut oficial de refugiați.

Eram și mamă și tată pentru familia mea. Mergeam la serviciu, găteam și făceam curățenie; făceam orice ca să ajut

„Avem mulți studenți care provin din țări vulnerabile precum Siria, Pakistan și Afganistan,” spune dl. Marilen Pirtea, Rectorul UVT. “Dorința noastră de a le oferi șansa să se integreze s-a materializat prin această bursă, acordată în premieră.” Fareshta este prima beneficiară a bursei, care va fi acordată anual.

Pentru a ajunge în acest punct, Fareshta a depus eforturi enorme.

În Afganistan, din cauza represiunii și a lipsei unui stat de drept, înscrierea la școală este foarte dificilă pentru mulți tineri, și în special pentru fete. Fareshta, fiica precoce a unei profesoare și a unui jurnalist, a fost norocoasă să înceapă școala la vârsta de cinci ani, pentru a continua cu facultatea.

La 17 ani, viața Fareshtei s-a schimbat radical. Cu inima grea, a fost nevoită să renunțe la facultate, în timp studia Economia în primul an, la Universitatea din Herat. Cu greu, ea și familia ei au luat decizia de a-și părăsi țara aflată în conflict și de a căuta un viitor mai sigur în România. Au ales Timișoara întrucât bunicii se stabiliseră aici cu 15 ani în urmă, venind din Pakistan. 

„Mă simțeam înconjurată de un vid imens când am ajuns aici,” spune ea. „Orașul era atât de mare și de rece, iar oamenii distanți. Mă despărțisem de prieteni și de tot ce-mi era familiar. Din fericire, prezența familiei și mesele de duminică, la prânz, care ne adunau pe toți în jurul mâncărurilor noastre tradiționale, îmi ridicau moralul de fiecare dată.”

În Timișoara, a învățat pe propria piele ce înseamnă să o iei de la zero. La vârsta ei, școala nu mai era o opțiune. A schimbat multe locuri de muncă, de la restaurante de tip fast-food la magazine de haine sau alimentare. Dar aceasta a fost șansa ei de a-și face prieteni noi și de a învăța limba română.

Îmi voi aprofunda cunoștințele de IT și îmi voi deschide propria companie, cu mulți angajați

„Eram și mamă și tată pentru familia mea. Mergeam la serviciu, găteam și făceam curățenie; făceam orice ca să ajut,” spune ea. Bunicii erau în vârstă. Tatăl ei, 53, se îmbolnăvise, iar mama, 51, nu știa română. Frații ei mai mici, Farhat, 11, și Mujib, 18, mergeau la școală, în timp ce fratele mai mare Nasir, 26, lucra în fabrică.

Timp de șase luni, au împărțit un apartament oferit de AIDROM (Asociația Ecumenică a Bisericilor din România) până când au reușit să închirieze un loc al lor. „Oamenii nu voiau să ne închirieze. Eram prea mulți și eram afgani. Am văzut peste 100 de apartamente și tot de 100 de ori am fost refuzați,” spune ea.

Dar în cele din urmă, viața Fareshtei a revenit pe drumul cel bun. Iubitul ei din Herat a urmat-o la Timișoara în 2018, iar acum, ea și Javid, 28, sunt căsătoriți și împart propria cameră. Bursa primită din partea UVT va reduce din presiunea financiară care îi făcea viața atât de grea.

„Banii aceștia sunt foarte importanți pentru mine,” spune ea. „Nu mai sunt nevoită să lucrez și mă pot concentra pe învățat.”

Doar trei la sută dintre refugiații din întreaga lume sunt înscriși în învățământul superior, conform ultimului Raport UNHCR privind Educația. Fareshta este un exemplu de determinare, dar o excepție de la regulă.

După absolvire, speră să continue școala cu studii postuniversitare, apoi să treacă la treabă. Privirea i se îndreaptă în sus, căutând parcă să-și vadă viitorul.

„Îmi voi aprofunda cunoștințele de IT și îmi voi deschide propria companie, cu mulți angajați. Știi de ce? Pentru a face bani ca să-mi deschid un restaurant. Știu să gătesc divin ashak (găluște afgane), dar trebuie să încerci și rețeta mea de sarmale.”

Share on Facebook Share on Twitter