Nader și Kolsum doresc o educație pentru copiii lor

Nader Ali (50): ,,Ne-am căsătorit acum peste 18 ani, în timpul uneia dintre vizitele mele în Afganistan. Pe vremea aceea, mă ascundeam în Iran, evitând recrutarea forțată a talibanilor care conduceau țara. Noi suntem shia, iar talibanii sunt sunni, deci era periculos să stăm în țară. Am trăit în Iran peste 18 ani, împreună cu multe alte familii care au fugit din Afganistan. Am avut cinci copii și o viață bună până acum trei ani, când guvernul a impus multe interdicții ce ne vizau direct. Am fost practic forțați să alegem între a ne întoarce în Afganistan sau a ne muta altundeva.”

,,Visul nostru este o educație bună pentru copiii noștri. Nici eu și nici soția mea nu știm să citim sau să scriem, deci realizăm cât de important e. Deja au ratat trei ani de școală când nu aveau voie să se înscrie la cursuri în Iran. Copiii noștri nu aveau niciun viitor acolo.”

Koslum (46), soție și mama a cinci copii este inima familiei sale: ,,În orice zi, m-aș trezi dimineața, mi-as face rugăciunile și aș pregăti micul dejun pentru toată lumea. Aș trezi copii și le-as spune mereu vorbe frumoase pentru a le însenina ziua. Când copiii erau la școală și soțul la muncă, eram ocupată cu treburi prin casă. Apoi toată lumea se întorcea acasă. Zilele noastre fericite erau când soțul meu putea pune mâncare pe masa. ©UNHCR/ I. PREDA / 2016

Kolsum (46), a doua din stânga, și alți refugiați, fac cursuri de engleză la ETC. Theresa, o voluntară pentru Generație Tânără, partener UNHCR, o ajută să învețe alfabetul. Este pentru prima oară când Kolsum învață să citească și să scrie: alfabetizarea este unul dintre visurile ei. ,,Ne-ar fi fost foarte greu fără interpreții Generație Tânără. Nu am fi putut să ne înțelegem. De aceea trebuie să învățăm engleză’’, spune ea. ©UNHCR / I. PREDA / 2016

Nader Ali (50), primul din stânga, joacă cărți cu alți refugiați la ETC Timișoara. Refugiații pot petrece până la șase luni în tranzit, în România. În acest timp, ei pot participa la cursuri de limbă, training vocațional, sport și activități culturale. ©UNHCR / I. PREDA / 2016

Nader Ali (50), primul din stânga, participă la un atelier de mecanică împreună cu alți refugiați la ETC. Mulți dintre refugiați, atât femei cât și bărbați care nu au permis de conducere, găsesc acest curs foarte folositor pentru că îi învață regulile de bază ale șofatului. ©UNHCR / I. PREDA / 2016

Kolsum (46), prima din stânga, și alte femei refugiați de la ETC sunt în bucătăria comună. Ele prepară un desert traditional indian, Mithai, în timpul unui curs de gătit organizat de Generație Tânără. Cursurile de gătit le dau ocazia refugiaților de la ETC să facă schimb de rețete din diferite țări. ©UNHCR / I. PREDA / 2016

Kolsum și Nader cu cei cinci copii ai lor (de la stânga la dreapta): Soltan (20), Farzana (7), Amin (14), Masuma (11) și Rahmat (18). Kolsum speră intr-un viitor mai bun. ”Aș vrea să avem o viață atât de frumoasă încât niciodată să nu ne îmbolnăvim, să avem o casă a noastră și poate o mașină. Și mereu să ne simțim bine, cu încredere în Dumnezeu astfel încât oricine ne-ar vedea să spună ce familie frumoasă, ce oameni cumsecade!”

Kolsum (46): ,,Cu ajutorul profesorului nostru de engleză de aici, din Timișoara, am început de la zero: alfabetul, numeralele și câteva cuvinte. Ne-am înscris amândoi într-un atelier de mecanică auto și așa ni s-a împlinit visul de a învăța să conducem. A fost pentru prima oară când am stat în scaunul șoferului. Ne-ar plăcea să avem propria noastră mașină cândva. Avem multe planuri: Să învățăm o limbă nouă, poate engleză, iar soțul meu vrea să facă sport. Mereu a fost pasionat de Taekwondo, dar nu a avut niciodată timp să se dedice.”

Kolsum și Nader Ali au locuit în regiunea Karman din Iran, în perioada când situația a devenit dificilă pentru afganii din țară. Ei de asemenea aparțin minorității Hazara, care este persecutată în țara de origine. După 18 ani de azil, familia a trebuit să-și facă bagajele și să se mute din nou. Programul UNHCR de relocare le-a oferit o nouă șansă. Ei au fost duși la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență, la Timișoara, de unde vor fi transferați într-o țară terță.

Nader: ,,Imediat ce ne vom stabili, o să-mi caut de muncă. Nu mi-e frică de multă muncă, am lucrat toată viața, prima oară în construcții și apoi la o fabrică de pantofi. Când asta s-a terminat, am luat o masă și am reparat pantofi pe stradă. Pe viitor, orice muncă va fi binevenită. Orice numai să-mi pot trimite copiii la școală și la facultate.”

Exprimă-ți solidaritatea față de refugiați ca Nader Ali și Kolsum prin semnarea petiției #AlăturiDeRefugiați astăzi.

___________________________________________________________

Ți-a plăcut povestea familiei Amini? Distribuie-o și prietenilor tăi!

Share on Facebook Share on Twitter