Agenţia ONU pentru Refugiaţi a apărut în urma celui de-al doilea război mondial, pentru a ajuta milioanele de europeni nevoiţi să se refugieze. Înfiinţată la 14 decembrie 1950, Agenţia a avut iniţial un mandat de trei ani pentru a îşi termina munca, după care s-ar fi desfiinţat.
Dar problema refugiaţilor nu a fost să dispară în trei ani. În 1956, UNHCR s-a confruntat cu prima mare urgenţă: influxul refugiaţilor maghiari la momentul când Uniunea Sovietică a înăbuşit revoluţia maghiară. Orice aşteptare că UNHCR va deveni la un moment dat dispensabil nu a mai existat.
In următorii ani, deplasarea forţată a devenit un fenomen persistent la nivel mondial. În anii 1960, decolonizarea Africii a produs prima deplasare a numeroşilor refugiaţi ai continentului, necesitând intervenţia UNHCR. În timpul anilor 70 şi 80 ai secolului 20, UNHCR a trebuit să ajute la situaţii similare în Asia şi America Latină. Până la sfârşitul secolului 20, în Africa apăruseră noi crize de refugiaţi, dar şi noi mişcări ale refugiaţilor în Europa ca o consecinţă a războaielor din Balcani.
Începutul secolului 21 a fost martorul ajutorului dat de UNHCR la crize majore ale refugiaţilor de pe continentul African, precum, Republica Democrată Congo şi Somalia, precum şi Asia, în special în cazul situaţiei refugiaţilor afgani care se întinde de 30 de ani. În acelaşi timp, UNHCR a fost rugat să îşi folosească expertiza pentru a ajuta numeroasele persoane deplasate intern. Mai puţin vizibil, Agenţia şi-a extins şi rolul în ajutorarea persoanelor fără cetăţenie (apatrizi), un grup adesea trecut cu vederea, dar care reprezintă un grup de milioane de persoane aflate în pericolul de a le fi refuzate drepturile de bază pe motiv că nu deţin cetăţenie. În unele părţi ale lumii, ca de exemplu Africa si America Latină, mandatul original UNHCR, din 1951, a fost întărit de acorduri asupra unor instrumente regionale de protecţie juridică.
În 1954, Agenţia ONU pentru Refugiaţi a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa inovatoare în folosul refugiaţilor din Europa. Un sfert de secol mai târziu, în 1981, UNHCR a primit premiul din nou pentru ceea ce devenise deja o asistenţă mondială a refugiaţilor, având în vedere şi obstacolele politice întâmpinate de organizaţie. De la doar 34 de angajaţi la momentul înfiinţării, UNHCR are în prezent peste 9.700 de angajaţi naţionali şi internaţionali, dintre care aproximativ 1.050 în sediile UNHCR de la Geneva și Budapesta. Agenţia activează în 126 de ţări, cu angajaţi în 109 locații principale – cum ar fi birouri regionale și sub-birouri – și 341 filiale în zone greu accesibile.
Bugetul UNHCR a crescut de la 300.000 USD în primul an, până la 7 miliarde USD în 2015. La începutul anului 2014 au fost înregistrate peste 51 milioane de persoane strămutate intern, la nivel global. Între timp, la finele anului 2015, UNHCR se ocupa de 63,9 milioane de persoane: 37.4 milioane de persoane strămutate intern, 16.2 milioane de refugiați, 201,415 refugiaţi reîntorşi în ţările de origine, 3,68 milioane de apatrizi, peste 3.2 milioane de solicitanți de azil și alte 870,740 de persoane. Cu un mandat de trei ani pentru a rezolva problema refugiaților, UNHCR și-a sărbătorit aniversarea de 65 de ani pe 14 decembrie 2015, conștientă de improbabilitatea dispariției nevoilor umanitare. Începând cu această aniversare reper, UNHCR s-a confruntat cu numeroase crize atât în Africa, cât și în Europa.
Istoria UNHCR în fotografii
60 de ani tumultuoşi redaţi prin intermediul fotografiilor. Învaţă mai mult despre rolul UNHCR în crizele refugiaţilor şi despre lupta pentru supravieţuire a celor mai vulnerabile grupuri.
