Copiii refugiați prind glas în corurile incluzive din România

Lina Jammal știa că fiul ei Sam are înclinații muzicale. Când era mic, obișnuia să se suie pe canapea și să cânte la unison cu celebritățile de la radio sau televizor, folosind o perie de păr pe post de microfon.

Acum Sam și sora lui, Sara, fac parte dintr-un cor în cadrul unui program din România prin care copiii din medii diferite, inclusiv refugiați,  sunt integrați prin muzică.

„Ca mamă”, spune Lina, în vârstă de 39 ani, „sunt foarte bucuroasă să-mi văd copiii împlinindu-și visurile.”

Familia siriană Jammal a venit la București în 2013 dintr-un Alep sfâșiat de război. Au venit prin Turcia pentru a se alătura rudelor aflate deja în România. Trei generații ale acestei familii formate din nouă membri locuiesc într-un apartament cu trei camere la periferia orașului.

Soțul Linei, Jihad, în vârstă de 46 de ani, muncește ca vânzător de materiale textile. Fiica ei cea mare, Budur (22 de ani), și fiul, Abdul (20 de ani), sunt înscriși la universitate și studiază medicina, respectiv inginerie civilă. Bunicii stau liniștiți pe canapea în timp ce Kaisar, în vârstă de 3 ani, născut în România, aleargă de zor prin sufragerie.

„Sunt foarte bucuroasă să-mi văd copiii împlinindu-și visurile.”

Sam (12 ani) și Sara (10 ani) frecventează o școală arabă, dar de două ori pe săptămână merg amândoi la repetițiile cu corul ținute la Școala Gimnazială Ferdinand I din București.

Școala gimnazială, construită în 1926, este una dintre unitățile școlare implicate în Programul Național Cantus Mundi de integrare a copiilor prin cânt coral. Programul Cantus Mundi este o inițiativă a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” („Madrigal”), ansamblu coral românesc de renume mondial.

Circa 30.000 copii români din aproape 850 coruri diferite – ansambluri școlare, grupuri corale bisericești, coruri pentru nevăzători și persoane cu handicap – cântă sub umbrela Cantus Mundi.

Deocamdată, în Program se regăsesc numai câțiva refugiați, însă organizatorii și-au propus să mărească numărul acestora. În opinia lor, una dintre cele mai bune modalități de integrare a refugiaților este prin cântec, căci astfel noii veniți învață limba și cultura țării gazdă și interacționează cu localnicii.

Anna Ungureanu, dirijor principal al Madrigalului © UNHCR/Ioana Epure

Frații Jammal, Sara, 10 ani și Sam, 12 ani, sunt din Siria © UNHCR/Ioana Epure

Sara și mama ei, Lina, în apartamentul lor cu trei camere de la periferia orașului © UNHCR/Ioana Epure

Familia Jammal, inclusiv Sam (stânga) și Sara (a doua din stânga) © UNHCR/Ioana Epure

Sam și Sara merg la repetiții cu corul de două ori pe săptămână © UNHCR/Ioana Epure

Repetiții cu corul la Școala Gimnazială Ferdinand I din București © UNHCR/Ioana Epure

Repetiții cu corul la Școala Gimnazială Ferdinand I din București. © UNHCR/Ioana Epure

„Acești copii vin din multe medii diferite”, spune Anna Ungureanu, dirijor principal al Madrigalului și director artistic al Programului Național Cantus Mundi. „Copiii cântă fără să se gândească vreo clipă în termeni precum ‚sunt altfel decât ceilalți’ sau ‚sunt mai bun sau mai slab’. Copiii nu gândesc așa. Ei pur și simplu vibrează la unison în ritmul muzicii.”

Acasă, în apartamentul lor, Sam și Sara se pregătesc să meargă la repetițiile corului de copii. Sam este îmbrăcat elegant într-un costum gri, iar Sara, sora lui, poartă o frumoasă bluză albă din dantelă.

Sara este timidă, nu-i place să cânte solo, astfel că acest cor de copii este perfect pentru ea. Sam este mai sigur pe el. Sare pe sofa ca să ne arate cum obișnuia să cânte la peria transformată-n microfon și, pe ritm de rap, ne cântă cântecul creat de el despre războiul din Siria:

„Când plecăm la școală,
Ne luăm ‘la revedere’ de la mama,
Dacă revenim acasă,
Oare ne vom mai vedea cu ea? 

Mi-e dor de străzile aglomerate,
De bazarurile siriene,
Sunetul bombelor mi-a rămas în minte
Ca niște gloanțe-n trup.

Când mă uit la TV,
Prefer să văd cum e vremea,
Nu vreau să văd cum mor prietenii,
Nu vreau să-i văd cum suferă.

Suntem sirieni,
Siria o vom reclădi,
Suntem sirieni,
Durerea noi o vom depăși.”

„Acesta este un prilej de a-i ajuta.”

Sala mare a Școlii Gimnaziale Ferdinand I se umple pe măsură ce coriștii sosesc la repetiție. Sam și Sara se alătură copiilor români de vârsta lor așezați pe rândurile de scaune din sală. Lina stă în spate și îi urmărește cu mândrie.

Învățătoarea și coordonatoarea corului, dna Simona Spirescu, este hotărâtă să includă la orele ei copiii refugiați. „Mintea și inima mea sunt deschise”, spune aceasta. „Am citit multe despre refugiați. Am suferit și am plâns când am auzit povestea lor. Acesta este un prilej de a-i ajuta.”

Pe podium, i se alătură dl. Emanuel Pecingină, tenor în cadrul corului Madrigal, care o învață cum să dirijeze și, în același timp, le dă copiilor lecții de canto.

Dl. Pecingină povestește despre bogata cultură corală românească, izvorâtă din tradițiile bizantine și populare. Sub dictatura comunistă a lui Nicolae Ceaușescu, România avea coruri de masă.

„Cântam cântece patriotice și de slăvire a partidului”, rememorează acesta, „nu era o muzică urâtă, doar cuvintele erau nesuferite. În ziua de azi, repertoriul este unul diferit, desigur.”

Ca atare, după ce copiii și-au încălzit vocile cu „ma, me, mi, mo, mu”, el desenează pe tablă portativul repetând elementele de bază ale tehnicii solfegiului.

Apoi copiii cântă „Frere Jacques” în mai multe limbi străine, precum și un cântec despre o stropitoare. Cântecele sunt simple, însă sunetul produs este unul viu.

„Bravo!”, strigă Dl. Pecingină, iar repetiția se încheie cu un alt cântec românesc îndrăgit, „Vine vine primăvara!”.

Dl. Pecingină prezintă avantajele programului: „Creăm normalitate prin incluziunea tuturor copiilor. Este un schimb cultural. Refugiații contribuie și ei cu cântece din țările lor. Muzica este un limbaj universal.”

Sam și Sara par fericiți. „Când cânt de unul singur, nu-mi aud greșelile. La cor, ascult, repet și devin mai bun”, spune Sam.

Când vine vorba de alegerea cântecelor, e posibil ca Sam să aibă unele îndoieli asupra lui „Frere Jacques”.

„E bine să cânți în cor”, spune el, „dar să cânți rap e și mai bine.”

Share on Facebook Share on Twitter