Regis, 29 de ani: “În ziua în care am aflat că vom avea un copil am fost în al nouălea cer! Am îmbrățișat-o pe Nancy, soția mea, am cântat și am dansat! Mi-aș fi dorit ca bebelușul să se nască atunci, să nu mai așteptăm alte 6-7 luni. Ne gândiserăm și la numele pe care îl va purta: dacă era fetiță – numele meu combinat cu al mamei sale: Regiancy.

Regiancy Velda s-a născut in Camerun, în exil – odată cu nașterea ei a început o nouă poveste de dragoste în familia noastră. E adevărat, nu prima, însă la fel de intensă ca cea dintre mine și soția mea.

Am cunoscut-o pe Nancy în liceu: învățam împreună la matematică, apoi la fizică … Încet, încet ne-am îndrăgostit însă eram timizi, nici unul nu îndrăznea să vorbească cu celălalt. Până când, într-o zi, i-am cerut să fie soția mea. La început m-a refuzat, dar apoi am convins-o de intențiile mele serioase.

De un lucru însă n-am convins-o: ea preferă fotbalul și FC Barcelona în timp ce pasiunea mea rămâne baschetul. Jucam baschet acasă, mai joc și aici, în România. Baschetul e un joc grozav – nu ai nevoie să cunoști pe cineva pentru a juca: dimpotrivă, jocul te ajută să-ți faci prieteni noi.”

Regis, 29, soția sa Nancy și fiica lor în vârstă de 2 ani, Regiancy, care trage un pui de somn în camera de la Centrul de Cazare pentru Refugiați, București, România. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regis: Tatăl meu îmi spunea mereu să duc o viață onorabilă; pentru a câștiga respectul societății trebuie să fii bun și să citești, să studiezi necontenit”. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regis își amintește foarte bine ziua în care au aflat că vor avea un copil: Eram atât de emoționat, nu mai aveam răbdare. Aș fi vrut să devin tată, să-mi pot ține bebelușul în brațe chiar atunci. ©UNHCR/I.Preda/2015

O după-amiază ploioasă de vară îi oferă lui Regis și familiei sale ocazia să socializeze cu Patricia, 39, și fiica acesteia Diana, 9 luni, vecine din Centrul de Cazare pentru Refugiați din Bucureşti. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regis s-a reunit cu soția și fiica în România. De îndată ce i-a fost recunoscut statutul de refugiat acesta a făcut cerere de reunificare a familiei. Apoi, au mai trecut câteva luni până ce a reușit să strângă bani de bilete, să obțină vizele și actele necesare călătoriei. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regiancy, fiica lui Regis în vârstă de doi ani încearcă să-I capteze atenția acestuia. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regis: ”E greu să trăiești în altă țară și să-ți abandonezi trecutul. Aici sunt cu familia mea dar uneori mi-e dor de surorile mele. Am multe surori, mai vorbesc cu ele dar mă tem pentru siguranța lor și mă rog pentru ele”. ©UNHCR/I.Preda/2015

În fiecare dimineață Regis plească la muncă în timp ce Nancy și fiica sa îi fac cu mâna. ”Uneori merg la bibliotecă: îmi place să citesc despre istoria României dar vreau și să învăț limba română mai bine,” spune acesta. ”În orice caz, nu școala te face puternic ci cultura pe care o porți cu tine oriunde ai fi”. ©UNHCR/I.Preda/2015

Regis, activist politic și soția sa au fugit din Bangui, Republica Centrafricană în 2013 atunci când grupări ostile partidului său au dat buzna în casa părinților, amenințând că-l vor ucide. A scăpat cu viață fiind plecat intr-o călătorie de afaceri. Nu a așteptat o altă amenințare: și-a luat soția și au fugit să se ascundă în Camerun.

”Nu aș fi crezut vreodată că cineva și-ar dori să mă omoare,” spune acesta aflându-se în siguranță în România. ”Mi-au distrus casa și mi-au amenințat familia. Nu mi-am imaginat vreodată că-mi voi părăsi țara.” În trecut, Regis plănuise să studieze în România așa încât, în 2014 a călătorit acolo și a cerut azil. În curând le-a putut aduce lângă el pe soția și fiica sa.

La capătul acestui drum, Regis se gândește și la alții, nu doar la el: ”Aș vrea să-i ajut pe cei aflați la nevoie, să dau glas oamenilor care nu sunt auziți. Cu credință și pricepere, voi reuși. Îmi trebuie doar puțină stabilitate”.

Refugiaţii. Oameni obişnuiţi, aflaţi în situaţii neobişnuite. Împărtăşeşte poveştile lor.