Jurnaliști

Milioane de familii și-au părăsit casele din cauza războiului

Aceasta este cea mai arzătoare poveste a timpurilor noastre

Povestea lui Thang, Thailanda

Deoarece în satul în care locuia armata recruta băieţi, indiferent de vârstă, Thang se temea că va fi nevoit să se alăture unei armate care îi omora propriul popor.

Povestea Naimei Abdullahi, SUA

Când Naima avea 10 ani, familia ei a fost strămutată, în San Jose, California. Fiind singura care vorbea engleza, Naima a devenit purtătorul de cuvânt al familiei.

Povestea lui Anahid*, ETC România

Anahid și soțul său, refugiați irakieni de origine armeană, au venit la Centrul De Tranzit în Regim de Urgență din Siria unde locuiseră în ultimii trei ani.

Adelin Petrişor, Fotograf şi jurnalist

Fotograful şi jurnalistul Adelin Petrişor a întâlnit-o pe Ibo, o refugiată somaleză, în Tunisia, când avea doar şapte luni…

Nansen 2014: Mariposas (“Fluturii”) – vieți riscate, zi de zi

Mariposas îşi riscă viața zi de zi pentru a oferi asistență femeilor deplasate forțat şi celor care au fost subiectul violenței sexuale sau fizice.

Povestea Falamatei, Niger

“Mi-a fost teamă pentru copiii mei, aşa că am fugit în Niger. Una din fiicele mele, care avea şapte ani, s-a înecat când treceam râul.”

Chiar şi o familie destrămată de război este mult prea mult

Aflaţi despre munca noastră cu refugiaţii la UNHCR.ro