Povestea Linei, România

linaAm întâlnit-o pe Lina în 2013, într-o după amiază de mai pe când pregăteam împreună cu UNHCR proiectul fotografic ”Cel mai important lucru” .

Lina este o mama singură de origine palestiniană care s-a refugiat din Gaza în anul 2010, călătorind prin Egipt, Libia şi Iordania înainte de a ajunge în România.

A venit la întâlnirea noastră cu trei dintre cei patru copiii ai săi: ” Ragheb a rămas să joace fotbal” a spus ea simplu. Cel mai important lucru pe care l-a adus cu ea a fost un teanc de scrisori şi desene ale celor patru copii ai ei – Alia, Lana, Adam şi Ragheb- pe care a fost nevoită să îi lase în Iordania timp de nouă luni până când a primit statutul de refugiat în România şi familia a putut să se reunească.

”De fapt, mai am un lucru important pe care l-am purtat cu mine peste tot” a spus ea. ”Aceasta geantă tradițională – un fel de traistă cusută de mama mea. Însă ceea ce prețuiesc cel mai mult – exceptându-i pe copiii mei, sunt scrisorile și desenele de la ei. De fiecare data când făceau câte o trăznaie și mă supărau, fugeau într-un colț al casei și desenau ceva sau îmi scriau o scrisoare – ca să mă împace… Aceste hârtii m-au ținut în viața cât am fost despărțită de ei. De aceea le port cu mine mereu, lângă actul de identitate.”

Text și foto: Preda Ioan, fotograf


Chiar şi o familie destrămată de război este mult prea mult

Aflaţi despre munca noastră cu refugiaţii la UNHCR.ro