Yasser a fugit din Damasc după ce bombele au ucis 400 de persoane într-o noapte în cartierul său. În tabăra Harmanli el şi prietenii său au înfiinţat o grădiniţă pentru copii.
Adi, o refugiată din Siria a fost profesoară de informatică la un liceu. Acum nu are nici măcar telefon.
Mohamad, un refugiat palestinian, şi-a pierdut magazinul şi casa, dar se bucură că este în siguranţă şi împreună cu familia, în Bulgaria.
Nicăieri în Columbia devastarea creată de conflictul continuu nu se simte atât de acut ca în Buenaventura.
Muhammad a fugit din Afghanistan de două ori, din cauza religiei. Acum, a început o nouă viaţă în Polonia şi visează să devină economist.
Kat Graham vizitează salonul de rochii de mireasă şi de înfrumuseţare a lui Um Murad, din Zaatari, Jordan…
Când Naima avea 10 ani, familia ei a fost strămutată, în San Jose, California. Fiind singura care vorbea engleza, Naima a devenit purtătorul de cuvânt al familiei.
Deoarece în satul în care locuia armata recruta băieţi, indiferent de vârstă, Thang se temea că va fi nevoit să se alăture unei armate care îi omora propriul popor.
Mariposas îşi riscă viața zi de zi pentru a oferi asistență femeilor deplasate forțat şi celor care au fost subiectul violenței sexuale sau fizice.
Pe măsură ce o năpădesc amintirile, lacrimile se rostogolesc pe faţa Georginei.
“Dacă nu sunt student, nu sunt nimic.” Casa lui Hany are o structură de lemn şi este acoperită cu folii de plastic. Covoare groase stau întinse pe jos şi perne lungi servesc drept canapele. Un cuptor de lemn oferă caldură. Un televizor cu antenă satelit aduce ştiri din Siria. El vorbeşte bine engleza, pe care [...]
Romancierul american Khaled Hosseini îl întâlneşte pe Yasser şi este impresionat de atrocităţile la care au fost nevoiţi să asiste copiii săi.
Khulood, o refugiată irakiană care a fugit din Siria, a fost transferată către Centrul de tranzit în regim de urgenţă din Timişoara, România…
Din cauza problemelor din Siria, Mohamed nu şi-a putut urma visele. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut speranţa şi îşi doreşte să înceapă o viaţă nouă.
Când am ajuns în România, am privit în jur și mi-am spus: ”Acum începe viața mea”.
Mohamed, un refugiat sirian în vârstă de 40 ani, se străduieşte din greu să îşi refacă viaţa de la zero în Constanţa şi aşteaptă cu nerăbdare să îşi revadă familia.
Timp de 15 zile istovitoare, Awad a purtat-o pe spate atât pe mama lui, cât şi pe fiica lui, Zainab.
Shahad a trecut prin încercări grele – inclusiv un atac cu bombe şi răni care i-au pus în pericol viața. Şi totuşi încă zâmbeşte…
Intr-un colț măcinat de violențe al Columbiei, un grup de femei curajoase îşi riscă viețile pentru a îi ajuta pe supraviețuitorii deplasării şi abuzului sexual.
Supermodelul Alek Wek întâlneşte copiii refugiaţi şi îşi aminteşte cât de importantă este educaţia…
Fotograful şi jurnalistul Adelin Petrişor a întâlnit-o pe Ibo, o refugiată somaleză, în Tunisia, când avea doar şapte luni…
Ȋn statul Rakhine din Birmania, fotograful Phil Behan a fost frapat de vârsta lui Rasoul…
“Trebuie să ridicăm steagul nostru în fiecare țară şi să consolidăm legăturile de frăție în jurul lumii.” – Fridtjof Nansen
"Curajul lor este admirabil."
“Curajul lor este admirabil.” “Cred că este extrem de important să putem afla despre complexităţile internaţionale atunci când ajutăm refugiaţii. Acest lucru este cu precădere adevărat dacă statele nu permit refugiaţilor să îşi câştige existenţa. Este o experienţă emoţionantă şi revelatoare să stai şi să asculţi poveştile şi incredibilele suferinţe prin care au trecut [...]
Autorul american Khaled Hosseini o întâlneşte pe Nalene, o tânără care îşi întreţine familia lucrând într-un salon de înfrumuseţare din tabăra de refugiaţi…
Aflaţi despre munca noastră cu refugiaţii la UNHCR.ro