Diego visează să-și ia diploma în inginerie mecanică.
El a fugit de violența din Columbia.
Diego, 25 de ani: ,,Părinții mei m-au învățat să fiu disciplinat și, în consecință, am încercat mereu să fiu o persoană mai bună. Când am venit în Venezuela, a fost greu să mă înscriu la școală la început, pentru ca nu aveam documentele necesare. Mulțumita rețelei de protecție (Serviciul Iezuiților pentru Refugiați) am început la 15 ani școala locală, și, după trei ani, am absolvit al doilea din clasă. ”
,,Când am început cursurile la Universitatea Experimentală din Táchira (UNET), am avut probleme din cauza documentelor de identificare, din nou, dar autoritățile universitate au făcut o excepție și m-au lăsat să studiez pentru cariera pe care mi-o doresc în inginerie mecanică. Am luat o bursă după un an, datorită performanței mele academice, iar acum aștept să mă naturalizez, ca să-mi pot lua diploma”.
,,Vreau să-mi folosesc cunoștințele spre folosul societății. Iubesc țara asta pentru că m-a primit călduros și pentru că am crescut aici. Numai faptul că sunt la facultate mă face atât de recunoscător pentru tot ce mi-a fost dat. Nu mă văd trăind în alt loc.”
,,Din cauza resurselor limitate, uneori nu pot să mănânc și trebuie să aștept mesele de la facultate. O să-mi amintesc mereu perioada când aveam un singur tricou și mergeam pe bicicletă la școală. Aș vrea să le spun tuturor, ,,Nu vă îngrijorați, cu efort și dedicație, puteți merge înainte – nu renunțați la studii”.
[Video]
,,În ciuda obstacolelor pe care eu și familia mea a trebuit să le depășim la sosire, poporul din Venezuela ne-a primit călduros în țara lor.”
Sunt mii de refugiați recunoscuți în America Latină, majoritatea fiind cetățeni columbieni care au fugit de conflictul local. Ca mulți alți solicitanți de azil, familia lui Diego a traversat granița în căutare de siguranță și pentru a le oferi un viitor copiilor lor.
Când familia Rodriguez a ajuns în Venezuela, Diego a lucrat cu tatăl lui, reparând biciclete. Abilitățile mecanice pe care le-a dobândit cu ajutorul profesorilor lui, l-au ajutat să devină printre primii studenți de inginerie mecanică de la UNET. Diego visează să contribuie cu ceva la societatea care l-a ajutat și de asemenea să-și ajute părinții. Momentan, trebuie să-și aștepte documentele ca să-și poată primi diploma.
UNHCR lucrează momentan cu instituțiile guvernamentale pentru a coordona o soluție pentru nevoia solicitanților de azil pentru documentație. Cu ajutorul biroului Avocatului Poporului din Venezuela, Ministerul de Educație oferă acces refugiaților la școli și universități.
Exprimă-ți solidaritatea față de refugiați ca Diego prin semnarea petiției #AlăturiDeRefugiați astăzi.
Ți-a plăcut povestea lui Diego? Distribuie-o și prietenilor tăi!
Migrarea refugiaților columbieni spre Venezuela a scăzut semnificativ în ultimii doi ani. În ciuda negocierilor pentru pace din Columbia, UNHCR continuă să detecteze persoane în nevoie de protecție internațională.
Prioritatea operațiunilor UNHCR este promovarea soluțiilor eficiente pentru toți cei cu nevoie de protecție internațională. A avea toate actele necesare oferă securitate și acces la drepturi în Venezuela. Pentru refugiați ca Diego, soluția asta este cheia realizării visului său de a deveni inginer mecanic.
More stories
Majid a fugit din calea războiului din Irak.
Visează la o educație de calitate pentru copiii lui.
Carmen a fugit de violența din Columbia.
Carmen visează să devina un renumit designer de pantofi și să inspire alte femei prin munca sa.
Mojtaba a fugit de Talibani.
Mojtaba visează să lucreze în domeniul cercetării cancerului.