Gurung, 43 de ani: “Gătitul a devenit pasiunea mea când aveam şase ani. De fiecare dată când gătesc, parfumurile, aromele și savorile încă îmi amintesc de mama forfotind plină de viață în bucătărie, folosind atât de multe condimente diferite.”

“Am fost o familie de agricultori într-un sat mic în munții din vestul Nepalului. Părinții și cei cinci frați ai mei lucrau din greu pe câmpuri, de la răsăritul soarelui până la apus.”

“Eu am fost singurul care a mers la şcoală. Toţi membrii familiei mele erau analfabeți. Îmi amintesc cât de greu a fost să merg câte o oră în fiecare dimineață spre școală, în timpul ploilor musonice, prin junglă. Apoi, după-amiaza mă grăbeam acasă pentru a găti. Eram mereu atât de fericit să îmi văd familia mâncând liniştită, la sfârșitul unei lungi zile istovitoare. Ce minunat era când întreaga familie se aşeza împreună și se bucura de masa fierbinte şi gustoasă.”

“Nu aveam energie electrică, așa că obişnuiam să gătesc într-o oală de lut, deasupra focului, amestecând condimentele cu mâinile şi folosind ingrediente din grădina noastră. Îmi plăcea foarte mult ardeiul iute roşu şi verde proaspăt cules din tufiş. Sunt 12 ani de când îmi este dor de ardeiul acela minunat.”

“Mai târziu, când eram la universitate în Kathmandu, îmi câştigam traiul din gătit pentru că părinții mei nu mă puteau ajuta. Visul meu era să am propria mea afacere şi să îi fac pe oameni fericiți, cu mâncare bună. Asta îmi place în Budapesta – dacă lucrezi, îţi poţi face mica avere aici.”

“Nu am fost niciodată şomer, nici măcar de-a lungul anilor când am fost un refugiat. Probabil am moştenit încăpățânarea și perseverenţa cu care numai copilul unui fermier de munte se poate lăuda.”

Gurung Lekh Bahadur are 43 de ani. Profesor de istorie şi geografie, a fugit de războiul civil din ţara lui natală Nepal acum 12 ani. El spune că profesorii au fost prinşi între facţiunile de stat şi cele rebele şi a văzut pe mulţi dintre colegii săi uciși.

Gurung nu a fost în măsură să îşi aducă fiica și soția cu el în Ungaria, și nu le-a mai văzut de din momentul în care a plecat. Prima dată când au vorbit în tot acest timp a fost acum șase ani pe Facebook. “Îmi este atât de dor de ele”, spune Gurung. O veste bună este că familia sa a scăpat teafără după cutremurele devastatoare recente din Nepal. Încă visează să îşi facă restaurantul suficient de profitabil pentru a-şi aduce soția și fiica aici: “Ungaria este casa mea acum; această țară mi-a dat şansa de a-mi reîncepe viața, vreau să le arăt totul aici.”

Refugiații. Oameni obișnuiți aflați în situații neobișnuite. Împărtășește poveștile lor.