Naz Gol, 27 de ani: M-am măritat cu soțul meu, Aman (33), acum zece ani. Amândoi locuiam în Shiraz la momentul respectiv. Abia mai târziu ne-am mutat în Teheran, unde erau majoritatea familiei si prietenilor noștri. De fapt eu sunt afgană, dar m-am născut și am crescut în altă țară, la fel ca Mahdi (9), fiul nostru. Când prietenii mă întreabă cine sunt, le spun că sunt afgană, dar nu am fost niciodată în Afganistan, știu foarte puține despre tradițiile țării mele și vorbesc Farsi (iraniană) mult mai bine decât Dari (afgană).

Iar acum urmează să ne mutăm iar în altă țară. Nu puteam să ne imaginăm un viitor pentru noi și fiul nostru în Iran. Nu ne puteam întoarce nici în Afganistan. Facem parte din minoritatea Hazara, nu e sigur pentru noi acolo.”

,,Visul meu este visul fiecărui exilat din Afganistan. Mereu am visat la o țară care să fie a mea. Unde aș putea fi liberă și unde aș avea drepturile pe care le are toată lumea. O țară în care să-mi votez președintele. O țară care să ne primească cu brațele deschise și să ne accepte. Pentru acea țară, am face orice.”

Fiul lui Naz Gol, Mahdi (9), gata de joacă la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara. ©UNHCR / I. PREDA / 2016

,,Tânjesc după momentul în care cineva o să mă întrebe de unde sunt și eu voi răspunde mândră: sunt un cetățean al acestei țări. Aparțin. “

Naz Gol și familia ei povestesc despre cum viața în Iran a devenit din ce în ce mai dificilă în ultimii ani. Ca mulți alți afgani, ea își amintește cât de greu era să călătorească dintr-un oraș în altul, pentru a găsi un loc de muncă sau pentru a-și trimite copiii la școală. În 2015, UNHCR i-a ajutat să se înregistreze pentru relocare, pentru a-și începe o nouă viață într-o țară terță.

Câteva luni mai târziu, au ajuns în România, la Centrul de Tranzit în Regim de Urgența în Timișoara, unde așteaptă să fie transferați spre țara de relocare. Cât timp stau la ETC, ei învață engleză și participă la cursuri vocaționale, toate menite să le ofere o tranziție lină și un nou început.

Dintre noile abilități pe care le-a dobândit, pentru Naz Gol, cursurile auto și mecanica sunt pe primul loc. Ea a încercat să-și ia permisul de conducere în Iran, dar i-a fost refuzat. Acum este hotărâtă să îl ia. Planurile ei nu se opresc aici: ,,Noi, afganii de pretutindeni, am avut o viață grea, deci am învățat cum să ne ținem pe două picioare. Cred că am puterea de a munci din greu și în cinci ani de acum să-mi deschid propriul salon de frumusețe. Mereu am vrut să fiu coafeză și să fac machiaj profesional. Să fiu șeful meu propriu și angajatul meu. “

Exprimă-ți solidaritatea față de refugiați ca Naz Gol prin semnarea petiției #AlăturiDeRefugiați astăzi.

_______________________________________________________________________________________

Ți-a plăcut povestea lui Naz Gol? Distribuie-o și prietenilor tăi!