‘Ce au luat cu ei’

 

Ambasadorul UNHCR al Bunăvoinței, Cate Blanchett, alături de actorii Keira Knightley, Juliet Stevenson, Peter Capaldi, Stanley Tucci, Chiwetel Ejiofor, Kit Harington, Douglas Booth și Jesse Eisenberg, împreună cu scriitorul Nail Gaiman, vor susține un spectacol de poezie vorbită, în susținerea campaniei #AlăturiDeRefugiați.

Clipul se bazează pe o poezie ritmică intitulată ,,Ce au luat cu ei”, scrisă de Jenifer Toksvig. Jenifer a fost inspirată de poveștile refugiaților forțați să își părăsească casele și de obiectele pe care le-au luat cu ei.

Cate spune: După ce am citit poezia lui Jenifer Toksvig și, mai mult, după ce am participat la un spectacol pe baza ei, am fost uimită de puterea pe care a avut-o. Ritmul și cuvintele poeziei reflectă haosul și teroarea prin care trec oamenii forțați să-și părăsească casele, luând doar ce pot căra și fugind spre siguranță.

Peste 65 de milioane de oameni din jurul lumii au fost forțați să lase totul în urmă – totul – și să își ia viețile de la capăt. Ca Ambasador al Bunăvoinței, cred că minimul pe care îl putem face fiecare este să lucrăm împreună pentru a ne asigura că refugiații dispun de lucrurile de bază pentru a-și reconstrui viețile – educație, un loc sigur în care pot trăi, șansa de a munci. Sper ca acest videoclip să îi inspire pe oameni să semneze petiția pe withrefugees.org.”

Una dintre sursele poeziei a fost proiectul fotografic al lui Brian Sokol, ,,Cel Mai Important Lucru’, realizat în colaborare cu UNHCR. Multe dintre pozele lui Brian, împreună cu mărturiile refugiaților fotografiați, sunt prezentate în videoclip.

Vă rugăm să vă exprimați susținerea și să fiți #AlăturiDeRefugiați. Semnați petiția acum.

 

În fiecare zi, mii de familii sunt forțate să-și abandoneze casele din cauza războiului.

Oameni ca tine, oameni ca mine

Pentru a scăpa de violență, aceștia lasă totul în urmă.

Totul, mai puțin visurile și speranțele într-un viitor mai sigur.

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, consideră că toți refugiații merită să trăiască în siguranță.

Semnează petiția #AlăturiDeRefugiaţi pentru a transmite un mesaj clar guvernelor, acela că trebuie să acționeze solidar și să își asume partea de responsabilitate.

 

Suntem #AlăturiDeRefugiaţi .

Fii şi tu alături de noi.


Petiția #AlăturiDeRefugiaţi va fi trimisă Adunării Generale a ONU din New York, în deschiderea Summit-ului Global ONU privind Refugiații și Migranții, din 19 septembrie 2016.

Petiția solicita guvernelor să asigure:

  • Educație fiecărui copil refugiat
  • Un adăpost sigur fiecărei familii refugiate
  • Dreptul la muncă al fiecărui refugiat, sau șansa de a învăța abilități noi pentru a aduce o contribuție pozitivă comunității lor
Fields marked with an * are required

Stay informed

Right Petition Text – RO

Fii #AlăturiDeRefugiați

Semnează petiția