Karem, 20 de ani: “Îmi place mult să învăț. Aproape terminasem liceul când violența s-a extins în Sanaa, oraşul meu. Nu am mai putut merge la școală și nu am nicio diplomă de absolvire. Obișnuiam să-l ajut pe tata, lucrând cu jumătate de normă într-un atelier de reparații de sisteme de răcire de când aveam 15 ani deci îmi spun că măcăr am o experiență profesională, care sper că mă va ajută să-mi găsesc de lucru, dar asta nu e de ajuns. Trebuie să muncesc, să câștig bani ca să pot studia din nou.”

“Dorinţa mea cea mai mare este să devin pilot civil. E oarecum în sângele meu. Tatăl meu a avut același vis dar nu a reușit să şi-l îndeplinească. Cred foarte mult în tatăl meu şi am o relație strânsă cu el. Sper să reușesc să duc “visul nostru” până la capăt.”

Karem (20) și doi alți refugiați din Yemen se roagă în camerele de rugăciune din centrul de refugiați de la Galați. ,,Credința mea m-a ajutat să îndur cele mai negre momente din călătoria departe de casă”, spune Kerim. ©UNHCR / I. PREDA

Karem (20) îşi face în fiecare zi mâncare preferând să îşi pregătească singur totul inclusiv pâinea. ©UNHCR / I. PREDA

Karem (20) luând prânzul în camera pe care o împarte cu alți refugiați la centrul de la Galați, România. Îi place să gătească: Mă pricep să fac felul meu de mâncare preferat, Kebab în stil iemenit. De multe ori, el gătește pentru toți colegii de cameră. ©UNHCR / I. PREDA

Karem (20), gătind în bucătăria comună din centrul de refugiați din Galați. Cei doi copii sirieni de lângă el sunt curioși să-l vadă trebuind. ©UNHCR / I. PREDA

Karem (20), dă mâna cu Ana-Maria, consilier legal la Consilul National Român pentru Refugiați, un ONG local. Un moment de mulțumire după ce Kerim și alți refugiați au ajutat personalul CNRR să își mute birourile din centru. ©UNHCR / I. PREDA

Karem (20), vorbeşte despre experienţa lui ca refugiat în biroul consilierului legal la Consilul National Român pentru Refugiați. ©UNHCR / I. PREDA

Fiind cel mai mare copil dintr-o familie de șapte şi la vârsta la care ar fi fost recrutat cu forţa Karem, care nu se vedea omorând oameni nevinovaţi, a fost nevoit să fugă din Saana împreună cu întreaga sa familie lasând în urma casa familiei oricum distrusă. Cum el, însă, nu era în siguranță nicăieri, familia a făcut mari sacrificii pentru a-i plăti călătoria spre Europa.

Karem își amintește traversarea pe marea Egee din Turcia până în Grecia cu un zâmbet pe faţă: “Zâmbesc pentru că am supraviețuit dar nu o sa uit niciodată acele cinci ore pe barcă, căpitanul nepăsător, marea agitată şi oamenii țipând sau implorând să fie duși înapoi la mal. De opt ori am fost sigur ca voi muri. Într-o zi voi scrie o carte despre asta care se va numi Călătoria Morții.“

Ajuns în Grecia, Karem credea ca partea cea mai grea a călătoriei sale a trecut. În schimb, au urmat douăzeci de zile trăite in condiţii infernale, cele mai multe fără hrană şi dormind sub cerul liber. În cele din urmă a aplicat pentru relocare în România unde a ajuns în martie 2016 primind statut de refugiat şi o şansa la o noua viaţa. Acum știe ce are de făcut: să învețe limba, să se întoarcă la școală și să devină pilot.