Povestea lui Bayan Mahmud, Argentina
Foto: Club Fotbal Boca Junior/2013.
De când părinţii lui Bayan Mahmud au fost ucişi într-un val de lupte tribale în 2005, Bayan şi fratele său Muntala au trăit într-un orfelinat. Când violenţele au reizbucnit în 2010, ei au fugit de la orfelinat dar au fost despărţiţi în timpul călătoriei. Bayan s-a strecurat pe un vapor în portul Cape Coast din sudul Ghanei. Băiatul de 15 ani de atunci nu avea nicio idee încotro mergea, dar îi era frică şi nu voia decât să fugă cât mai departe de ţara lui. Drumul l-a dus pe Bayan în Argentina.
În Buenos Aires, cu ajutorul unui om din Senegal, a ajuns la Comisia Naţională pentru Refugiaţi din Argentina (CONARE). A primit în cele din urmă statutul de refugiat, precum şi sprijin şi protecţie. Dar lucrurile au început să-i meargă într-adevăr bine când a fost văzut de un căutător de talente de la Boca Juniors – unul din cele mai importante cluburi de fotbal din ţară – în timp ce juca fotbal într-un parc din Buenos Aires cu prietenii. Bayan a fost angajat şi acum joacă în echipele de juniori ale clubului.
Totuşi lui Bayan încă îi este dor de fratele lui. “El e singura familie pe care o am, aş fi fericit dacă ar fi aici cu mine,” a zis el. Clubul l-a ajutat să intre din nou în legătură cu el prin intermediul reţelelor sociale iar UNHCR i-a ajutat pe cei doi băieţi să se regăsească. Acum amândoi trăiesc în Argentina. “Vreau să fiu primul jucător de fotbal negru din echipa naţională a Argentinei,” zice el. În timp ce visează la un viitor luminos, Bayan nu a uitat nici de părinţii lui şi de alţii care nu mai sunt. “Mă rog mereu pentru ei, ştiu că ar fi foarte mândri de mine”, zice el.
Text de V. Pico/2013.
