Fartun – Menajeră. Mamă. Refugiată.
”În fiecare zi luptam pentru supravieţuire”
Fartun, 26 ani: ”Familia mea a fost foarte săracă iar sărăcia nu aduce bucurie. Cu toate acestea, cea mai fericită am fost acasă, alături de mama și fiul meu.
Am început să lucrez de la 11 ani pentru a-mi susține familia – mama, sora și cei trei fraţi. Chiar și după ce l-am născut pe Awaz care are acum 8 ani, am continuat să muncesc departe de casă, de dimineață până seara. Familia mea a rămas în Al Kharaz [în Yemen] în timp ce eu lucram la 120 kilometri depărtare, în Aden.
Când aveam un pic de timp liber, dădeam o fugă până acasă. Mama și fiul meu mă așteptau în stația de autobuz, îmi făceau cu mâna de departe. Când îl luam în brațe, Awas mă întreba nerăbdător, cu o voce drăgăstoasă: ”Mami ce mi-ai adus?”. Dulciurile și baloanele colorate sunt favoritele lui.
Ce mare diferență între a fi departe, printre străini și a fi acasă! Împreună cu mama stăteam la povești, găteam Lahoh și pui cu orez – felurile mele preferate. Lahoh este un fel de pâine ca o clătită rotundă facută din apă, făină și un pic de drojdie. Primeam făină de la UNHCR Yemen și aveam Lahoh la masă în fiecare zi. Mâncăm și astăzi cu drag, îmi amintește de casă.
Fartun s-a născut în Somalia și a ajuns în Yemen când avea doi ani. Yemen, care în vremea aceea era încă o țară sigură pentru refugiați (înainte ca războiul civil să cuprindă țara anul trecut), nu oferea multe locuri de muncă unei tinere femei refugiate. Singura ei șansă a fost să lucreze ca menajeră, cu o plată modestă, iar viața sa a devenit și mai grea după 2011 când instabilitatea politică și insecuritatea din țară au escaladat.
”În fiecare zi luptam pentru supraviețuire” își amintește Fartun. În 2014 aceasta a primit vestea cea bună: împreună cu fiul său urma să fie relocată în Statele Unite ale Americii. Procedura prelungită în cazul soţului său a determinat-o pe aceasta să plece înaintea lui. Fartun şi fiul său au fost evacuați la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara până la finalizarea formalităților. La scurt timp după sosirea în România, Fartun l-a născut pe cel de-al doilea fiu al său care are acum cinci luni.
Acum visează să fie menajeră din nou – dar de data aceasta în noul lor cămin. ”Visul meu este să avem o casă frumoasă pe care aş îngriji-o cu drag”. Însă, în SUA, speranțele sale se vor îndrepta către cei doi fii ai săi, Awaz și Adel: Îmi doresc ca băieții mei să meargă la facultate și să aibă o viață mai bună decât am avut eu.”
Refugiații. Oameni obișnuiți aflați în situații neobișnuite. Împărtășește poveștile lor.
Din 2011, situaţia socială şi politică a Yemenului a fost slăbită şi mai mult de instabilitatea politică și de insecuritatea ţării, în timp ce oamenii continuă să fie strămutaţi din cauza conflictelor interne. Aproximativ 600 000 de oameni sunt fie strămutaţi intern, fie înregistraţi ca refugiaţi, sub îngrijirea UNHCR. Refugiaţii somalezi reprezintă aproape 95% din totalul refugiaţilor înregistraţi în Yemen. În lipsa unor perspective corecte pentru integrare sau repatriere, UNHCR face eforturi pentru transferarea refugiaților vulnerabili în țările de relocare.
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din România este o facilitate unică, disponibilă printr-o cooperare tripartită între UNHCR, Guvernul României și Organizația Internațională pentru Migrație. Acest centru oferă refugiaţilor un adăpost temporar în siguranţă, unde pot aştepta până la finalizarea procedurilor de relocare într-o ţară terţă. De la deschiderea sa, din 2008 şi până astăzi, a găzduit peste 1 600 de refugiați în tranzit.
Mai multe poveşti
Hany – Student. Frate. Poet.
“Mi-am părăsit casa din cauza războiului.”
Ibrahim – Învaţă limba engleză. Frate. Fotbalist.
“Sunt în viaţă datorită surorii mele.”
Katia – Grădinar. Mamă. Iubeşte natura.
Katia şi familia ei au fugit de două ori din calea războiului.