Emma Thompson

alături de Tindy Agaba: fiu, activist, gurmand.

Tindy a fugit din Rwanda la vârsta de 13 ani, fiind răpit și forțat să devină copil soldat. Toţi membrii familiei sale au fost uciși în genocid, iar el a ajuns în Marea Britanie ca refugiat, la vârstă de 16 ani. Tindy a întâlnit-o pe Emma la o petrecere de Crăciun a Consiliului pentru Refugiați în decembrie 2003, când avea 16 ani. Își amintește ca prima dată când am văzut-o a fost atunci când aceasta servea mâncarea! La acea vreme, Tindy avea nevoie atât de prietenie cât și de familie și încetul cu încetul a devenit parte din familia Emmei – nu este ceva ce s-a întâmplat peste noapte.

Tindy: “La sosirea într-o țară nouă, trebuie să te adaptezi rapid și să accepţi că trebuie să înveți lucruri noi și să incluzi trecutul tău în noul mediu. Acesta e modul în care supraviețuieşti cu adevărat. Cei care au avut cel mai mare succes au încercat să integreze, nu au renunţat complet la trecutul lor, dar au acceptat că viaţa a mers înainte. A fost o călătorie lungă, acasă este întotdeauna cel mai bine însă uneori, totul se întâmplă într-o clipită, situaţia devine dificilă şi eşti forţat să pleci. Este o experienţă din care înveţi întruna.”

 

Refugiaţii. Oameni obişnuiţi aflaţi în situaţii neobişnuite. Împărtăşeşte poveştile lor.

Mai multe poveşti

Mulţumim pentru share!

Alte modalităţi prin care poţi ajuta:

Susţine campania noastră – publică un banner sau imprimă un poster

Implică-te

Abonează-te pentru a primi actualizări prin email

Abonează-te

Donează pentru a ajuta refugiații

Donează acum

×