Povestea lui Yasser, Bulgaria

Sirianul Yasser, 23 de ani, îşi aminteşte cum mergea la mall cu prietenii săi, “Am trăit în Damasc toată viața, toate amintirile mele sunt de acolo”, spune el.  UNHCR/D. Kashavelov, May, 2014

Sirianul Yasser, 23 de ani, îşi aminteşte cum mergea la mall cu prietenii săi, “Am trăit în Damasc toată viața, toate amintirile mele sunt de acolo”, spune el.
UNHCR/D. Kashavelov, May, 2014

Când au început problemele în Damasc, cartierul nostru a fost printre primele în care a izbucnit conflictul. Într-o seară, în timpul unor proteste, bombele au ucis 400 de persoane. Până la şase dimineaţa întreaga noastră stradă fusese distrusă şi am părăsit casa familiei care fusese distrusă în urma unei explozii.

Iniţial, am găsit adăpost în provincia Quneitra. Dar chiar dacă nu mai eram în mijlocul protestelor, nu mai puteam merge la şcoală, unde studiam turism. Opţiunile mele erau să mă alătur uneia dintre armate sau să plec din ţară. Am plecat în Liban cu 180 USD în buzunar şi de acolo, spre Istanbul. Primele săptămâni au fost foarte grele şi m-am simţit foarte singur.

În Turcia, m-am întâlnit cu cinci dintre prietenii mei şi am început să lucrez într-o fabrică de cutii de carton. Câştigam destul cât să supravieţuiesc, dar nimic mai mult. Lucram peste douăsprezece ore pe zi. Prin urmare, am decis toţi şase că trebuia să ne căutăm azil în UE. Nu aveam bani, aşa că am pornit pe cont propriu, fără călăuză.

În 2 decembrie 2013, am plecat cu hărţi tipărite, un GPS, alimente şi lanterne. Am mers pe jos de-a lungul râului Rezovo până când am trecut în Bulgaria. Ne-a luat trei zile pe jos.

În Bulgaria am fost duşi la o clădire dărăpănată pentru nefamilişti din tabăra Harmanli. Era oribil. Nu existau toalete omeneşti sau duşuri, oamenii făceau focuri pentru a se încălzi şi alimentele erau departe de a fi suficiente. Apoi, încetul cu încetul, lucrurile au început să se îmbunătăţească şi acum, situaţia este chiar decentă. După primele câteva săptămâni, eu şi prietenii mei am format un grup de voluntari pentru a ajuta în tabără. La scurt timp, am deschis o grădiniţă pentru copiii din tabără, aşa că avem toţi câte ceva de făcut.

Dacă se termină războiul, mă voi întoarce imediat în Siria. Dar îmi dau seama că nu se va opri. Îmi dau seama că nu se va termina nici în zece ani.

Text de Boris Cheshirkov


Chiar şi o familie destrămată de război este mult prea mult

Aflaţi despre munca noastră cu refugiaţii la UNHCR.ro