Povestea lui Mohamad, Bulgaria
Palestinianul Mohamad, în vârstă de 44 de ani, îşi aminteşte de casa şi vecinii săi din Aleppo. “Trăiam ca o mare familie”, spune el.
UNHCR/D. Kashavelov, Mai, 2014
Mai mult de doi ani, soţia mea, cei patru copii şi cu mine am supravieţuit războiului civil din Aleppo până când, într-o seară, tancurile miliţiei au pătruns în Tabăra noastră de refugiaţi palestinieni, iar lunetiştii şi-au ocupat poziţiile pe acoperişuri. Familia noastră a fost nevoită să fugă imediat. Nu am apucat să ne luăm decât cărţile de identitate.
Tabăra a fost ştearsă de pe faţa pământului. Numai lunetiştii au ucis şaizeci de bărbaţi şi femei. Casa noastră a fost distrusă, iar magazinul meu de electrocasnice a ars.
Am fugit şi ne-am refugiat în Turcia câteva luni. Din nefericire, nu am reuşit să găsesc de lucru decât la negru, ca zilier şi banii pe care îi câştigam nu erau de ajuns pentru a-mi întreţine familia. Prin urmare, în octombrie 2013, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în UE.
Am aflat că Bulgaria primea refugiaţi din Siria şi nu ne-a fost greu să găsim o călăuză să ne aducă aici. Am plătit 500 USD fiecare ca să ne treacă graniţa, cu maşina, din Edirne, până când am ajuns la o pădure. Călăuza ne-a cerut să coborâm şi ne-a arătat pur şi simplu cu degetul pe unde trebuia să mergem printre copaci. Am mers timp de nouă ore şi am ajuns la primul sat bulgar de la graniţă pe jos.
O familie de acolo ne-a primit, în aşteptarea poliţiei. Ne-au oferit cafea şi ceai şi au hrănit copiii. Prima mea amintire despre Bulgaria se leagă de bunătatea acestei familii. Cu toate acestea, doar câteva ore mai târziu aveam să fim nevoiţi să dormim pe podea într-o încăpere supraaglomerată dintr-o secţie de poliţie din Elhovo. Apoi, la fiecare patru zile eram trimişi la un alt centru, fiecare înţesat de oameni, fără prea multe alimente, foarte murdari şi extrem de înfriguraţi.
Foarte multe lucruri s-au schimbat în ultimele şapte luni de la sosirea noastră aici, lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult. Condiţiile sunt mult mai bune; avem medici, toalete şi mese calde. Tocmai am primit şi actele de refugiaţi.
Acum mă pregătesc pentru incertitudinea viitorului, dar sunt recunoscător că am familia alături de mine şi că suntem în siguranţă. Îmi pot deschide un alt magazin sau îmi pot cumpăra o altă casă, dar fără familia mea aş fi pierdut.
Text de Boris Cheshirkov
